timpul trece. a trecut prea repede, încă nu am realizat pe deplin. parcă ieri eram o copilă, păşind neîncrezătoare lângă tine. ai iubit vreodată? şi dacă da, de ce ai renunţat să o mai faci? eu scriu pentru noi, cei care ne`am încăpăţânat să iubim, care în ciudata tuturor, am ales dragostea. scriu celor ce au rămas captivii dragostei, s`au lăsat duşi pe culmi de vis şi apoi au refuzat să mai coboare în vale. prea multe amintiri desenate pe inimă, cuvinte rostite până ce s`au cuibărit în minte. zile, săptămâni, luni, ani de zâmbete şi suspine, dar aceeaşi dragoste. e ciudat cum rămânem legaţi de unele lucruri, deşi încercam din răsputeri să fim liberi. sau poate că aşa ar trebui să fie, şi noi facem totul mai greu din orgoliu şi egoism. mintea şi sufletu`ţi sunt copleşite, dar încerci să negi. până şi tăcerea strigă, îţi simt suspinele`ţi în fiecare adiere de vânt, urechile îmi sunt inundate de plânsul inimii tale. inimile noastre au declarat: război.
poţi să`m iei zilele, nopţile sau anii de vrei. dar să nu`mi iei niciodată dragostea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu