caută`mă..

caută sinceritatea.. şi vei găsi adevărul.

caută afecţiunea.. şi vei găsi dragostea.

caută apropierea.. şi vei găsi prietenia.

caută sensul.. şi vei găsi Cuvântul.

caută dorinţa.. şi vei găsi pasiunea.

caută soluţia.. şi vei găsi ajutorul.

caută înţelepciunea.. şi vei găsi biruinţa.

caută soarele.. şi vei găsi speranţa.

caută iubirea.. şi vei găsi perfecţiunea.

caută `mă.. şi mă vei găsi.

nu tu.

nu`i aşa că ai simţit şi tu sentimente care te pătrund? mă intrigă atunci când nu înţeleg ce sunt ele. le întorc pe toate părţile, le suprapun, le alung, le supun. dar nu întotdeauna funcţionează. lasă`ţi inima să vorbească, mintea ta nu`mi e decât un inamic. nu mai cunoşti sensul zâmbetului, nici cel al îmbrăţişării, nici cel al dragostei. nu te mai cunosc, nu`ţi mai cunosc zâmbetul. totuşi, e simplu de privit zâmbetul unui copil, parcă te umple cu speranţă. poate pe el ar trebui să`i privesc mai des, nu pe tine. el va fi sursa mea de bucurie, nu tu. zâmbetul lui mă bucură, al tău îmi lasă doar o cută adâncă.

ce`ai zice dacă..

ce`ai zice dacă totul ar fi.. perfect? ce`ai zice dacă totul ar fi.. aşa cum vrem noi? m`am lovit de întrebările astea şi m`am lăsat prinsă în nedumerirea lor. caut răspuns, crezi că mi`l poţi da? ne`am lăsat cu toţii pradă iluziei, ne`a lăsat duşi de valurile artificiale create de unii, de alţii. ne înecăm în marea obişnuinţei, ne pierdem în puterea suferinţei. ştim ce vor ei.. e aşa evident.. e aşa evident încât răul din ei îmi intră în ochi, ignoranţa lor îmi străpunge inima. mi`aş dori să pot să nu`i ascult, să`i las să se agite`n lumea lor.. aia artificială. măcar de atât să se bucure şi ei, de o lume creată, nu de cea în care să se simtă acasă. ai dat un alt rost vieţii tale sau poate niciodată nu a fost diferită. învaţă.. lacrima care are valoare.. nu e lacrima aruncă`n vânt.. e lacrima ce o simţi în inimă, o trăieşti în fiecare secundă. e sentimentul care îl iei cu tine şi`n piaţă, şi`n parc şi`n cămăruţa ta. e magie. acel lucru care`ţi spune că iubeşti. tu ce`ai zice dacă totul ar fi.. perfect?

roata noastră.

timpul trece. observi şi tu, nimic din ce`a fost nu mai este. din înger de lumină, un demon se zăreşte. poate că aşa a fost tot timpul, poate că asta a devenit. poate că totul a fost o demonstraţie, o demonstraţie a prostiei. poate că`s prea mulţi oameni răi în lumea asta, poate că fiecare din noi luptăm să nu devenim unul din ei. aparenţele înşeală.. şi am simţit că înşeală atunci când îmi doream cel mai mult să fie adevărat. dar aparenţele astea.. te`au construit pe tine, i`au construit pe ei.. poate chiar şi pe mine. aparenţele care nu eu le`am creat.. ci tu cu mintea ta. aşa am făcut şi eu. imaginea îmi părea schimbată, o rază de lumină se întrezărea, credeam că timpul a lucrat în favoarea noastră. dar ce să vezi? aparenţele înşeală.. şi.. timpul trece. observi şi tu, nimic din ce`a fost nu mai este.

de ce .. ?

pentru o secundă, erai acolo. ţi`am simţit atingerea. a fost un vis? acum, totul pare pierdut. nu mai eşti. răscolesc în mine şi găsesc o amintire. era ascunsă şi totodată hotărâtă să rămână aşa. păşesc în labirintul inimii şi simt că mă sufoc. nu trebuia să fac asta. trebuia să închid ochii şi să merg mai departe. să nu gândesc, să adorm în sentimentul depărtării. să te ignor. de ce m`ai trezit?

tu, omule.

se ascunde, se agită şi se`aruncă`n iluzii deşarte. vrea să fie fericit, dar caută împlinirea în lucruri pieritoare. suspină, plânge, dar îndată uită când altă imagine îi gâdilă ochiul său plin de culoare. e singur, deşi se simte bine alături de lumea asta sclipitoare. parcă`i prins de`o vrajă, blestem şi de`o inimă schimbătoare. îi păcăleşte pe toţi cu zâmbetul lui, are pretenţia să mă`mbat şi eu cu gluma lui, care o spune fără`ncetare. te recunoşti, tu, omule rătăcitor? te recunoşti, tu, fiu al plajei ?

insomnia, ora 3.

noaptea a adus cu ea insomnia, ora 3. hotărăsc să mă opresc, continui mâine treaba. ajunsă în pat.. ce crezi? nu mi`e somn. am obosit, am zis de prea multe ori asta. patul mă aşteaptă de ceva ore, mă aşteapta să`l îmbrăţişez iar. surprinsă`n liniştea nopţii, mă lupt cu gândurile infinite ce`s gata să`mi acapareze mintea zbuciumată. mă lupt, mă lupt, dar nu ştiu de ce.. întotdeauna, ele înving. licuricii mii şi mii par şi ei să aibă activitate, dansul râsetelor colorate se aude până la mine, aici, sus. vântul ăsta uşor, mă întristează, îmi aduce aminte de briza mării atât iubite, acum, o briză a depărtării. vreau să`mi închid ochii obosiţi şi să visez. să visez că dorm şi atât. dar nu, ochiul stâng se deschide şi oarecum doare. ceva îmi spune că a complotat cu mintea`mi, nu vrea de nicio culoare. caut maimuţoiu` şi`i dau o îmbrăţişare, sperând că asta să`mi aducă oboseala aşteptată. verificând din nou ceasul, un zâmbet îmi mişcă`ncet`încet buzele. oare chiar am crezut că voi dormi noaptea asta?

eşti tu ..

nisipul călduţ îmi mângâie tălpile încordate şi simt că totu`i bine. briza mării îmi gâdila faţa şi zâmbesc. am aşteptat prea mult ca zâmbetul ăsta să`mi inunde faţa din nou. aproape un an, mi s`a părut enorm. îmi prind părul sus şi păşesc încet prin valurile albastre`verzui. sunt incredibil de calde. nu cred că am mai prins apă aşa de caldă la mare. bănuiesc că marea a ştiut că mi`a fost prea dor de ea. a vrut să`mi arate că a simţit acelaşi lucru. acum ştiu ce mi`a lipsit. eşti tu ..


[ eram la mare .. şi .. mi`e dor.. ]

.Nemulţumitului i se ia darul.

mi`e dor ..

~ Mi`e dor de mare. Îmi place la mare că eşti curat tot timpul. Marea te spală.
~ Şi eşti sărat, nu? Te spală şi te sărează.
~ Tu ai fost vreodată la mare?
~ Nu, da` am visat că am fost. Într`o zi mi`a intrat nisip în ochi şi am plâns toată ziua.
~ Şi când ai intrat în apă, ţi`a trecut.
~ Mda, şi am visat o căsuţă de paie pe plajă, în care o să stau şi iarna, şi vara.
~ Şi mai e cineva în ea?
~ Suntem numai noi doi. A, şi marea.
~ Păi şi nu intră apă în căsuţă când e furtună?
~ Nu. Când e furtună intrăm noi în apă şi ne plimbăm prin valuri.

.Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul. [ Proverbe 22:1 ]