să fie oare..

ai visat vreodată să poţi atinge cerul?
ai visat să poţi zbura?
şi dacă da.. ce te`a oprit să reuşeşti?
ce îţi mai trebuie să poţi atinge cerul infinit şi să fii cuprins de dragostea Lui?
să fie.. nestatornicia? laşitatea? neîncrederea?
să fie necredinţa?

ai crezut vreodată că viaţa ta e pefectă.. chiar de era ca niciodată imperfectă?
ai crezut.. că ştii să speri?
şi dacă da.. ce te`a făcut să încetezi să o mai faci?
să fie oare.. nemulţumirea? întristarea? invidia?
să fie deznădejdea?

ai simţit vreodată că eşti atât de fericit încât aveai pe buze numai cântări de laudă?
ai simţit.. că iubeşti?
şi dacă da.. ce te`a determinat să urăşti?
să fie.. uitarea? obişnuinţa? ispita?
să fie schimbarea inimii tale?

atât!

ştii de ce?
pentru că am realizat că viaţa e făcută să fie preţuită! inima să fie protejată şi mintea să fie oprită când vrea altceva.
de ce?
pentru că unele lucruri nu merită. nu merită să investeşti în ele, în ei, în tot. deşi am înţeles asta, nu regret. inima mea nu minte.
dar oamenii da.

El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut. [ Apocalipsa 21:1-8 ]

de ce?
pentru că avem un Dumnezeu mare!
pentru că El nu lasă ca ai Săi copii să se piardă în durere.

Cele vechi s`au dus: iată că toate lucrurile s`au făcut noi [ 2 Cor. 5:17 ]

ce`a fost e înapoia noastră. tot ce avem e prezentul.
şi vrem ca viitorul nostru să fie unul conform Lui!
alege și tu asta azi!

la mare.

sunt aici.
la mare.
ştii cât de mult mi`am dorit să o pot cuprinde din nou în ochi. ţi`am spus de atâtea ori.. am aşteptat şi s`a împlinit şi visul asta. e frig.. dar sincer nu`mi pasă. deloc.
briza mării îmi agită inima uitată, mă face să respir. valurile năvălesc în bocanci`mi şi mă scufund. e aşa bine! al lor sunet cunoscut îmi atinge fiecare parte a corpului şi o învie. simt că trăiesc. aici, la mare. prind viaţă.
câţiva oameni rătăciţi străbat plaja, lăsându`mă în urma lor. zâmbesc. după dig, un câine aleargă într`un suflet către mine. vroia să se joace. încet, vorbesc cu el şi mă liniştesc. eu şi el, aici pe plajă, jucându`ne.
rămân singură.. şi realizez ce mare Dumnezeu avem! marea mă acompaniază în cântecul meu de laudă.
apa verde`albăstruie îmi aduce aminte de vremurile apuse. de frumuseţea clipelor şi de intensitatea lor. oare chiar a trecut tot?
nu, niciodată.
îmi opresc învolburarea gândurilor.. şi doar ascult glasul mării. m`a făcut fericită azi. mi`a spus exact ce aveam nevoie. şi mi`a dat ce îmi doream mai mult.
dar acum trebuie să plec.. lăsând`o în spate..
rămân cu imaginea ei imprimată pe suflet. glasul ei rezonând în inimă.
o să`mi fie dor de tine, mare..

autostrada viselor.

e noapte.
doar farurile fac loc luminii prin bezna deasă. cerul e pustiu, doar nişte luminiţe se zăresc în depărtare. îmi spun că sunt aproape. încet, încet, ochi`mi obosesc de atâta amintire, încât aţipesc. totul în juru`mi e frumos. e vis.
tu, eu şi marea.
dar mă trezesc. şi zâmbesc. e frumos şi acum. aproape. mă gândesc la tine. la noi. ştiu că marea mă aşteaptă. mi s`a făcut aşa dor de ea. şi de tine. pe şoseaua fină se lasă burniţa, se aşează lacrimile. mă laş pradă amintirilor urmărind farurile ce trec grăbite pe lângă mine.
iubesc?

despre relaţii.

Relaţiile adevărate sunt în Lumea Reală, faţă către faţă.
Investeşte în relaţiile din Lumea Reală, nu în cele din Lumea Virtuală.
Părtăşia e doar în lumea Reală! în Lumea Virtuală NU există!
Orice devine rău, când te domină!
Când ceva nu merge, confruntă!
Tinerii nu mai ştiu să menţină relaţiile interpersonale.
Apreciază`ţi relaţiile. '

Emil Bartoş

cenuşă.

m`am oprit pe strada întunecoasă aşteptând un semn. o vorbă, o atingere, un bilet.
unde eşti?
te aştept de o veşnicie şi tu nu mai apari. e frig. nu ştiu cât o să mai rezist aici. şi e ceaţă. simt că o să mă rătăcesc. o să mă fac stană de piatră. de lacrimi transformate.
puteam atinge cerul, acum tot ce găsesc e asprul pământ cu pietrele ce`mi julesc genunchii. mă împiedic şi pieptu`mi e zdrobit în cenuşă.
merită să mai sper?

aşteptarea.

aşteptăm.

aşteptăm momentul.

dar asta e ceea ce ar trebui să facem? viaţa trebuie trăită! altfel se numea.. aşteptare! de ce să aşteptăm ceva.. când putem construi acum.. altceva? ceva ce înseamnă prezent, nu viitor. nu planuri. nu ani.

de ce nu unim raţiunea şi dragostea.. ca să ne bucurăm de fericire? întrebarea asta rămâne fără răspuns. iar şi iar..

ne trezim în mijlocul furtunii, contrariaţi. de ce nu am luat decizia corectă. de ce nu am gândit cu inima?

clipele vin şi pleacă. zilele la fel. şi mă trezesc întrebându`mă ce a fost. ce a rămas bun din toate vorbele şi faptele mele. ce e vrednic de reamintit vreodată, ce merită iubit.

viaţa e un maraton, şi dacă nu ştii să alergi, eşti înfrânt. dacă nu înveţi să preţuieşti orice lucru mărunt ce aparţine vieţii tale, nu poţi învinge. momentul ce trebuie trăit este ăsta, aici, acum!

oare de ce mai avem nevoie pentru a trăi din plin?

Preţuieşte viaţa!

Preţuieşte răsăritul de soare
E neschimbat în dulcea lui culoare
Ascultă cântecul păsărilor
Ele`ţi şoptesc o vie cuvântare
Zâmbeşte`i primei adieri de mare
Şi încearcă să surprinzi în ale tale versuri lina ei suflare.

Preţuieşte clipa, dar priveşte`n zare
Alege, uită şi aruncă`n mare
În asta constă a ta putere
Tu, luptător din lumea asta mare.

Preţuieşte viaţa, dragă tinere
Trăieşte, decide`te, dar cu răspundere
Pentru că viaţa asta trecătoare
Se oglindeşte în eterna viitoare.

Iubeşte, Isus a zis, dar oare..
preţuieşti tu glasul Său cel veşnic Mare?

Trăieşte, Isus ne`a arătat, dar oare
preţuieşti tu viaţa ce ţi`a oferit`o cu fervoare?

Iubeşti?

chiar de speranţa ar muri,
şi`adânca durere te`ar străpunge,
ascultă`mă, Iubeşte!

deşi a ta viaţă ar părea ciudată,
şi`a ochilor culoare ar fi pierdută,
nu renunţa, Iubeşte!

de cântecul ar rămâne mut,
iar apăsătoarea durere te`ar constrânge,
nu descuraja, Iubeşte!

când noaptea aduce întunericul,
şi de obrajii ar culege lacrimi,
închide ochii, Iubeşte!

deşi drumul ce`l parcurgi ar părea anevoios,
iar ceaţa mult prea deasă,
nu te`ndoi, Iubeşte!

chiar de iubirea ar părea apusă,
şi dulcile amintiri înţepătoare,
a mai rămas un lucru de facut: Iubeşte fără`ncetare!

maratonul inimii.

te`ai întrebat vreodată de ce albastrul cer e infinit?
de ce iarba e verde?
de ce soarele răsare dimineaţă?
de ce putem zâmbi?
de ce inimilor noastre le`a fost dat să iubească? ele sunt izvoare ale vieţii. ne pot da fericirea, sau ne pot împinge în prăpastia suferinţei.
de ce uneori ascultăm inima, când e limpede că ne va fi rău?
de ce timpul nu stă niciodată`n loc?
sau.. de ce muzica vindecă?
unele clipe durează o eternitate, altele.. au fost doar şoapte.
zilele au fost scurte, dar au fost şi lungi. lunile au trecut ca vântul, zilele au fost nesfârşite. clipele au fost prea puţine, prea scurte, prea repede au trecut.
buzele care odată au spus te iubesc, acum spun te urăsc.
suprizele apăreau la tot pasul, acum parcă te rogi ca ele să te atingă.
de ce lacrima lăsată pe inimă e acum uscată?
de ce braţele ce odată aşteptau îmbrăţişarea au obosit? au renunţat?
multe lucruri nu le vom şti niciodată.. şi nu vom şti nici de ce.
oare de ce?

Letters to Juliet.

Mă îndoiesc că stelele sunt de foc.

Mă îndoiesc că soarele se mişcă.

Mă îndoiesc că adevărul poate fi minciună.

Dar niciodată nu mă îndoiesc că iubesc.

[ William Shakespeare. ]