.orgoliu

ne pierdem în iluzii, iluzii deşarte. ne îmbătăm cu vise sfărâmate, începem să ne`ndepărtam de zidurile abia surpate. orgoliul ne este prea puternic, suntem mai degrabă dispuşi să suferim până ni se usucă oasele, decât să recunoaştem că iubim. ne mişcăm prea repede, uităm că întotdeauna esenţa e ascunsă în sticulute mici, rămasă nedescoperită. alegem să uităm o clipă, ne amăgim cu asta şi apoi ne trezim ajunşi într`un punct în care realizăm că totul este la fel cum a fost cu o secundă în urmă. nu s`a schimbat nimic, doar timpul ne`a luat`o înainte. priveşte cum a trecut timpul, parcă ieri s`a întâmplat viaţa mea.. s`a întâmplat viaţa ta. oare când vom renunţa să fugim unii de alţii? când vom înceta să ţipam unii la alţii? dar mai ales, cât ne vom mai ascunde unii de alţii? cât mai alegem să trăim sub masca colorată, sub aparenţele şi zâmbetele, vorbele şi gesturile care le simulăm? ne pierdem din forţe, ne trecem.. şi timpul nu ne iartă. nu a făcut`o niciodată. când vom uită de ură şi ne vom iubi?